# Az.

Parul ca aluna.

Ochii mari.

Nasul borcanat.

Degetele strambe.

A trecut mult timp de cand n-am mai scris. Degetele imi fug mereu, dar nu reusesc sa astern aici multitudinea de cuvinte din capul meu. Dubios cum noi, oamenii, ne plangem de anumite lucruri pe moment apoi radem cand ni le amintim. 

Ai crescut, pui de om cu parul ca aluna.

Infricosator de repede. Ieri te aduceam acasa in cearceafurile roz cu lalele. iar astazi ai o pasiune pentru toata lenjeria noastra. O cunosti atat de bine si iti confera un sentiment de liniste, calm si bine. Asa cum e la noi acasa. 

Casa noastra nu mai e la fel de cand ai venit tu.

S-a umplut de rasete, plansete, chicoteli si, mai nou, giumbuslucuri.

Timpul a trecut. Anul trecut, pe vremea asta, aveai 10 luni si te adormeam in brate pentru ca, la vremea aia, era lucrul corect pe care puteam sa-l fac fiind doar noi doua si avand nevoie de atata iubire. Ma plangeam in fiecare zi de dureri de spate si nu vedeam nicio luminita la capatul niciunui tunel pentru a indrazni sa sper ca vreodata vei putea adormi in pat, iar spatele meu sa se linisteasca. 

Am clipit, iar acum ai 1 an si 11 luni. Doamne, cat timp a trecut si cat de repede ai crescut. Acum dormi in pat singura si-mi pare rau ca n-am stiut sa ma bucur de momentele in care te tineam in brate in fiecare zi pentru a adormi. Pentru ca atunci eram linistita ca sa poti adormi. Precum lavanda, asa ma linistea mirosul tau de aluna. Am incercat sa te adorm si acum in brate si mi-ai spus: Mami, nu, vof, pat! Nu mai vrei sa dormi in bratele mele, vrei jos in pat.

Esti atat de puternica emotional si fizic si... cu totul, copilul meu!

Printre multele lucruri pe care le-am invatat de cand te am pe tine, unul imi sta in minte zi de zi, minut de minut. 

Acela ca trebuie sa te tin in brate in orice moment. Pentru ca, uite, cresti si nu mai vrei in brate. Lumea asta mare e plina de necunoscute, iar tu, copil curios, vrei sa le descoperi pe toate. Si nu le poti descoperi din bratele mele, vrei jos sa explorezi singura stiindu-ma doar dupa tine.

Ma cauti, imi cauti validarea din privire, dar prea putin imi cauti bratele. Si ce liniste era cu tine in brate.

Pentru toate mamele care nu vad luminita de la capatul tunelului si pentru acelea care spun ca - copilul nu trebuie invatat in brate - am sa le spun doar un singur lucru: Sa isi tina copilul in brate oricat de mult pot. Stiu, spatele doare, bratele dor, picioarele iau foc, dar vine un moment in care vei plange ca nu mai vrea in bratele tale. 

Noi am fost noi doua de la inceput. Eu si tu, putin si periodic si tati. 

Iti las scris aici, poate citesti cand te faci mare. Pentru ca te-am nascut in pandemie, intalnirile personale erau restrictionate. Tu aveai nevoie de oameni pentru a intelege dialogul, pentru a asculta tonalitati diferite, pentru a vedea chipuri noi. In schimb am fost noi doua cel mai mult. Si, pe la 5 luni, mi se parea mie ca nu ganguresti asa cum citeam eu in literatura de specialitate. Asa ca te-am pus in balansoar, cu spatele la televizor, si am pus pe tv podcastul cu Adela Popescu si Mihai Morar. O lasam pe Adela sa vorbeasca apoi dadeam pauza si "raspundeam" eu gesticuland si alternand vocile. Apoi iar dadeam play si tot asa. Mi s-a parut solutia potrivita pentru ca tu sa "intelegi" cum decurge un dialog. Atat puteam si credeam eu la momentul acela. Apoi, dupa 2 saptamani in care invatasem pe de rost ce urmeaza sa spuna Adela, ai inceput si tu. Cand dadeam pauza, Doamne!, ce mai "discutai" cu Adela Popescu. 

Te-am luat cu mine peste tot. La rufe, baie, bucatarie, dressing, living, peste tot. Eram doar noi doua, nu puteam sa te las singura undeva desi abia te miscai din balansoar. Tin minte, cand aveai 4 luni, in decembrie a durat 20 minute sa te imbrac ca era frig. 20 minute pentru 2 minute cat a durat sa ii pun apa si boabe lui Ares. Nu concepeam sa te las singura nici 1 minut, d'apai 2.

Ma voi mobiliza si-ti voi mai scrie ce am mai facut noi doua in aceasta aventura Mama-Fiica.

Vreau sa stii ca, desi ma mai supar ca imi impingi limitele la maximum acum, te iubesc enorm si nu exista seara sa nu stau treaza 10-15 minute in plus fara sa te privesc dormind si fara sa Ii multumesc lui Bunutu' pentru copilul minunat pe care mi l-a dat.

Esti copil minune, fata mea cu parul ca aluna!