# Inceput.

          Emotia trairii din nou a unor momente e coplesitoare. Sa faci un rezumat al timpului trecut si sa-ti dai seama ca ai evoluat mai mult decat ti-ai fi inchipui vreodata, e nemaipomenit ! Chipurile din jur-ti sunt deja cunoscute, nu mai sunt acei necunoscuti la care iti era teama sa ridici privirea. Oamenii din jurul tau debordeaza de entuziasm, voie buna dar mai afiseaza din cand in cand un chip posomorat care, ulterior, la auzul melodiilor grecesti, se insenineaza. Zambete, energie, idei, ganduri, figuri care aduna 2 ore si care isi arata roadele dupa o gramada de'al de "2ore". Acea dorinta de auto-depasire, acea ambitie de a-i bucura pe cei din jur aratandu-le coregrafiile tale. Plangi. Plangi, dar nu stii daca de bucurie ca a trecut atata timp in care ai fost atat de bucuroasa vazandu-i pe ceilalti fericiti, sau pt. ca timpul trece pe nestiute si pt. ca nu apuci sa te bucuri de momentele astea, nu ai cum sa le pui intr-un borcan, sa-i infiletezi capacul si sa le pastrezi pt. totdeauna. Oftezi adanc si regreti c-a trecut atata timp, oftezi si regreti ca momentele frumoase au trecut pe rand, pe rand. Asta nu inseamna c-au trecut de tot, ci doar c-au trecut lasand doar amintiri psihice, ca sa le zic asa, si amintiri vizuale- pozele. Dansezi de atata timp si ajungi intr-un punct in care nu te mai gandesti ce pas urmeaza, ce figura. Totul vine din suflet, de acolo de unde s-a asezat dragostea pt. dans, pt. tot ceea ce implica el.
Scriu acest post pt. ca, dupa aproape 10 luni de dansuri inca ma simt la inceput si toate-mi par inca noi si pt. ca am auzit o melodie care mi-a marcat intr-un mod placut, inceputul. O melodie care in secunda 2 a pus lacrimi in ochii mei. Click !
Scriu acest post de undeva de pe o treapta a scarii din incinta teatrului unde repetam, ascultand melodia care mi-a marcat inceputul si privindu-mi colegii cum se straduiesc sa aduca un plus in catalogul cu pasi, figuri si coregrafii intregi.

Momentele astea obisnuiesc sa le denumesc intr-un singur cuvant : Priceless !!!