Sunt sigura ca toti i-au simtit delicatetea aripilor, fiorii asociati momentului in care nu-ti pasa de nimic altceva decat de acea senzatie unica si de cel(cea) care sta la originea unei astfel de trairi, fie ca este o realizare mult asteptata, o intamplare fericita, sau poate chiar incununarea tuturor lucrurilor in care ai crezut si au ajuns in acel punct de convergenta pentru a-ti smulge un zambet unic, poate chiar si o lacrima...
Atat de firava si totusi de-o grandoare incomensurabila, o clipa suspendata in afara timpului, un univers numai al tau, cea mai fericita intalnire cu destinul...
Ma simt tentata sa intreb ce-i fericirea pentru mine? cum a evoluat zborul ei pentru sufletul meu, imi mai culege fericirea lucrurile marunte de odinioara?
Eu simt ca... fericirea e altfel ACUM, este mai superficiala, mai efemera, imbraca forme dintre cele mai volubile si ... ma simt vinovata ca intensitatea ei nu ma mai satisface la fel ca inainte. Dar pentru a nu-mi trada stima de sine voi renunta la aceasta culpabilitate pe care insa mi-o voi asuma. Poate ca pretentiile mi-au crescut, sau poate ca am ajuns la varsta la care n-au mai ramas experiente virgine pentru mine si implicit acel "thrill" unic a disparut.
Ideologic vorbind viata este ca o bucata de drum pe care trebuie sa o strabatem cat mai corect, realizandu-ne dorintele cele mai profunde fara a intra in conflict cu ale altora si fara a ne lasa distrasi, tocmai pentru a putea atinge fericirea noastra, nu un substitut impus de altcineva care stie mai bine ce avem noi nevoie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu