# Univers ..

As putea afirma cu tarie ca am crescut ! Ca am inceput sa-mi dau seama de toate lucrurile care-mi pareau nimicuri - dar care acum imi par lucruri extrem de importante si de tinut minte . Cred c-am crescut prea dintr-o data, sau poate asa mi se pare mie, dar facand o analiza a anilor trecuti - nu mai sunt nici pe departe acea persoana dornica de cati mai multi prieteni . Acum incerc sa-mi pastrez langa mine doar persoanele importante, si uneori - sa raman singura pret de cateva clipe . 

Ai avut vreodata senzatia ca incerci sa alergi, exact ca in vise si parca pasii-ti sunt grei, te misti in reluare si desi undeva in tine simti ca e vital sa te misti mai repede, exista o ancora, o greutate care nu-ti da voie sa te rupi din acea stransoare? Ai simtit cum te lupti, si totul pare in zadar pt ca este prea greu, mult prea greu pt tine? Ai simtit cum timpul curge asemeni unui fluviu dezlantuit in defavoarea ta si cum haosul pune incet stapanire pe ordinea ce pana mai ieri o credeai permanenta si inalterabila? Ai simtit gustul acela amar al dezamagirii, al dispretului si cum el invaluie pana si transpiratia emanata prin fiecare por al tau? Ai simtit cum moartea secera speranta dupa speranta, cum in jurul tau zaceau hoiturile dispersate ale viselor tale, cum portile posibilelor eschive de la aceasta soarta dezolanta, toate se inchideau in nasul tau, parca special sa-ti accentueze agonia acestei boli incurabile? Sau poate ai simtit acel punct critic in care ... se face liniste si vrei sa te opresti, vrei sa se opreasca totul, sa spui STOP, NU MAI POT! dar... la fel ca in alergarea de mai sus... nici macar asta nu mai poti, pt ca inertia ti-a luat de mult fraiele propriei vieti, nu te mai indrepti de mult spre directia in care credeai, nimic nu mai e cum era, esti un strain in lumea ce altii o numesc "a ta" dar tu... tu stii ca habar nu ai unde esti...
Se spune ca dupa asta... ar urma alinarea unei morti violente, alese intr-un mod cat mai barbar cu putinta pt a exprima dispretul fata de o lume atat de potrivnica...
Eu cred ca... nu e asa!!!
Eu cred ca abia dintr-un astfel de punct cand ai gura plina de tarana de pe picioarele tuturor, cand respiri duhoarea imputita a nespalatelor pacate prin care toti si-au tapetat iluzorii masti de fericire, cand simti ca ai dat tot din tine dar de fapt n-ai dat nimic in ochii lor... abia acum tu poti capata sens!
Doar un astfel de punct critic reprezinta pt tine meritul vietii, pt ca tu orice ai face din acest punct, si o pietricica daca o misti, si un gand daca-l imprastii pe langa tine si este auzit, meriti plecaciunea tuturor celor ce au o fericire la fel de inerta precum decadenta ta anterioara, pt ca tu....(vorba cantecului) "faci totul din nimic", tu nu misti doar o pietricica, tu esti nimicul din cauza caruia ceva capata sens... dar nu acel ceva are insemnatate, pt ca o piatra este doar o piatra... tu insa... esti sensul.
Iar daca inca nu e clar... te rog ia o lupa si un telescop
apoi priveste piatra cu lupa si compara acest peisaj banal cu o furnicutza, crezi ca ea o va putea misca? ar fi foarte greu, nu?
apoi prin telescop priveste o stea ... e mai mica decat piatra, nu? acum inchipuie-ti o simetrie, sa zicem ca pe acea stea e cineva care se uita la tine tot cu un telescop, ai tu idee cam ce telescop ar fi necesar sa vada o particula atat de mica precum pamantul? daca nu ai, tin sa-ti spun o comparatie pe care a facut-o un profesor de-al meu de fizica* pt a intelege cat de mic e pamantul pe langa soarele nostru , daca soarele ar fi un bazin de 2 metri cubi de apa, pamantul ar fi doar o lingurita din acea apa...
Redefinind un univers dincolo de puterea noastra de intelegere, cum poti sa te mai simti mic si secatuit? Esti atat de mult incat nimic din lumea ta nu-ti poate fi mai presus, orice s-ar permuta in universul tau nu-ti va smulge cel mai de pret dar din cele ce exista: VIATA...
si... nu uita o vorba spusa de unul mai destept ca noi:

PENTRU UNIVERS TU ESTI DOAR CINEVA, PENTRU CINEVA INSA... TU ESTI UNIVERSUL !!!