Se prea poate sa pierzi tot ce iubesti doar pentru ca inima iti e foarte slaba. Pentru ca slabiciunea ta cea mai mare este el. El fara de care sufletul iti este gol. El care te completeaza pana la ultima bucatica. Dar care nu este langa tine exact cand ai nevoie de el. N-as putea iubi pe nimeni asa cum-l iubesc pe el. E genul de iubire care-mi face inima sa explodeze. Iubirea la care visezi si care te bucura nemarginit vazand ca si el isi doreste acelasi lucru. Sa fiti impreuna sub soare si luna, doar voi sa stiti ca va iubiti. Sa fiti impreuna in orice activitate. Sa va sprijiniti reciproc si sa va sarutati fruntile si nasurile de "noapte buna". Sa va pregatiti micul dejun reciproc si sa-l astepti nerabdatoare pentru cina. Sa ii asezi tricourile mai bine decat pe ale tale si sa il ajuti sa-si aseze gulerul. Sa iti doresti sa apuci, tinandu-l de mana, 80 de ani si par carunt. Poate ca gresesc ca-mi doresc toate astea si inca pe atat. Si poate ca gresesc ca-l las pe el sa fie slabiciunea mea principala. Dar cum sa ma impotrivesc ? Ce sa fac ? Si cum ? Cum sa ma impotrivesc cand simt ca fiecare celula goala a mea este umpluta de catre el. El care nu este Fat-Frumos si nici nu-mi aduce luna de pe cer. Dar asa cum este e perfect. Si stiu ca nu sunt in apele mele ori de cate ori pleaca si ori de cate ori il simt catusi de putin departe de mine. Si mai stiu ca ar trebui sa imi mai temperez comportamentul. Dar cum sa fac asta cand m-am indragostit precum un copil, daca pot spune asa. Nu pot fi genul de om matur care pleaca linistit la munca si care munceste fara sa se gandeasca o clipa la persoana care-l asteapta acasa. Prefer sa nu mananc, sa nu beau nici macar apa dar sa stau cu el. Zi de zi, clipa de clipa. Pana ma voi satura de el. Daca se va intampla vreodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu