# Batrani.

Cred ca dupa o anumita varsta devenim neputiinciosi. Nu mai suntem in stare sa facem lucrurile pe care le faceam odata. Ne consumam plangand ore-n sir, zile-n sir ca timpul e nemilos. Trece iar odata cu el trec si momentele noastre de glorie. Ne nastem, traim, murim. Asta e cursul pe care-l urmam. Nu mereu in acelasi fel. Exista totusi un moment in care atingem apogeul existentei noastre iar noi nici nu ne dam seama de asta. Acel moment e nesemnificativ in prima parte dar, ulterior, ne dam seama de cat a contat el si regretam ca, la momentul respectiv, nu am stiut sa-l apreciem la adevarata lui valoare. Si ne trezim intr-o zi ca viata a trecut mult prea repede pe langa noi iar noi nici macar nu am simtit. Dupa ani si ani cand incercam sa razbim, ne dam seama ca nu mai avem aceleasi forte, nu mai suntem nici pe departe persoanele care obisnuiam sa fim. Si privim neputiinciosi tot ce ne inconjoara iar, inauntrul nostru, plangem fara oprire. Acesta este momentul propice pt a ne aminti cate am realizat de alungul vietii. E momentul sa ii multumim celui de Sus pt cat ne-a ajutat sa mergem pe o linie dreapta, fara a ne abate de la drumul corect. E momentul sa imploram sufletul sa nu mai planga pt ca avem in jur atatea motive de a fi mandri de noi. E momentul sa ne bucuram de munca depusa in toti anii in care au trecut. Sa punem un zambet pe fata zi de zi vazand sau amintindu-ne reusitele. Batranetea nu e asa posomorata precum cuvantul in sine. Batranetea inseamna fericire, mandrie, laude. Batranetea e rodul vietii noastre.