# Dordef !

        Am inceput candva sa imi cladesc un drum intr-o lume mult iubita de mine. La un moment dat, cum e - normal - de altfel, a trebuit sa opresc monotonia si sa incerc ceva nou. A aparut - el ! Nu am sa dau nume pentru ca nu cred ca intereseaza pe nimeni, iar cei interesati vor sti despre ce vorbesc. Am inceput de jos ca tot omul, insa pare-mi-se ca eu am inceput de la -5, nu de la 0; pentru ca eram cu mult sub nivelul normal al unora. Si dupa multa munca si ambitie am dovedit ca pot ! Pot schimba ceva in putin timp si ca ma pot adapta noii provocari, noii situatii. Am muncit zi de zi si, uneori, mai mult decat oricine altcineva pentru a-mi " face loc " in noua situatie. Si, la un moment dat, am reusit; m-am straduit enorm de mult, am plans inca pe atat, am stat treaza noptile si m-am rugat Lui, sa-mi dea putere sa fac fata si sa avansez rapid, am mers de fiecare data oriunde am fost chemata si m-am dedicat situatiei mai mult decat trebuia [ observ acum ! ]. Si, intr-un final, am avansat si am ajuns unde mi-am dorit. Si, pentru ce ? Ca totul sa se naruie intr-o clipa, toata munca mea sa fie aruncata pe apa sambetei si toata ambitia mea - risipita !
Zambesc, rad, povestesc insa sufletul meu e imprastiat in toate plecarile, toate locurile vizitate, toate momentele traite cu ele. Sunt, in momentul de fata, terminata psihic, moralul il am la pamant insa gasesc puterea sa zambesc si sa fiu calma si draguta cu toata lumea. Am ocupat timpul liber cu dansuri, mi-am ocupat o parte din minte cu dansurile, insa nu e ca " el " si asta ma doare.
Chiar asa de puternica sunt, ca dupa 2 esecuri inca sa mai pot zambi si sa merg mai departe ?!